Băsescu, după întâlnirea cu Cioloș: Mișcarea Populară va vota guvernul, dar rămâne partid de opoziție

Băsescu, după întâlnirea cu Cioloș: Mișcarea Populară va vota guvernul, dar rămâne partid de opoziție
Publicat: 12/11/2015, 18:07

„În primul rând l-am asigurat, așa cum am stabilit cu conducerea Mișcării Populare, că cele opt voturi pe care le are Mișcarea Populară vor fi pentru susținerea instalării Guvernului, dar altfel, l-am atenționat asupra priorităților noastre, ceea ce s-ar putea să ne situeze, aproape cert, în postura de partid de opoziție la guvernul susținut de liberali și UNPR, adică prioritățile noastre sunt legea sănătății – proiect care este depus de Mișcarea Populară în Parlament – prioritatea noastră este legea pentru modificarea Legii electorale și să trecem la 100 de senatori și 200 de deputați. Prioritatea noastră este proiectul de lege prin care primarii să fie aleși din două tururi și nu într-un singur tur”, a declarat, joi, fostul președinte Traian Băsescu, după consultările avute la sediul Mișcarea Populară cu premierul desemnat Dacian Cioloș.

Tot la categoria priorități, Traian Băsescu a menționat și „respectarea Tratatului fiscal”. „România să treacă pe bugete excedentare și în același timp o corectă distribuție a resurselor între investiții și resurse alocate problemelor sociale”, a arătat Băsescu, adăugând că formațiunea sa va fi „cu certitudine un partid de opoziție”, având în vedere „agenda” formațiunii politice pe care o conduce.

„Acum vrem să contribuim la stoparea crizei politice și România să aibă un Guvern”, a adăugat Băsescu, precizând că premierul desemnat Dacian Cioloș nu i-a prezentat nicio listă de miniștri.

Întrebat dacă va face o echipă, în opoziție, alături de PSD, Traian Băsescu a replicat: „Opriți-vă că n-am somn! Cum să fim în tandem cu PSD, ce avem aceleași obiective?”

La consultările cu Dacian Cioloș au mai participat Eugen Tomac și Ștefan Burlacu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?